Poziția CFR-ului în privința penalty-ului ratat de CS U Craiova! „În minutul 92, să dai penalty la noi acasă…”. Părerea clujenilor despre decizia luată de Marius Avram

Redactor:
Dan Mirea
Poziția CFR-ului în privința penalty-ului ratat de CS U Craiova!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Managerul sportiv al CFR-ului, Bogdan Mara, a avut un discurs asemănător cu cel al lui Ion Crăciunescu, cel care a judecat faza penalty-ului din prelungirile partidei CFR – CS U Craiova, scor 1-0

La una dintre ultimele faze ale meciului, Gustavo a săltat mingea peste Djokovic, care l-a faultat pe adversarul direct, iar Marius Avram a arătat punctul cu var. Semnele de întrebare intervin în momentul executării loviturii de pedeapsă. În careul lui Arlauskis se aflau doi jucători ai Craiovei și cinci fotbaliști ai gazdelor!

Oficialul clujenilor susține că centrul meciului, Marius Avram, ar fi putut dicta repetarea penalty-ului: „Într-adevăr, e o situație în care se poate repeta. Dar știm foarte bine că la 11 metri așa este. Nu știu dacă există penalty-uri la care unul, doi jucători să nu intre câte un pic în careu. Am văzut și la fază: sunt doi jucători ai Craiovei și vreo trei ai noștri în careu. Nu sunt numai ai noștri. De acord că mai aproape era Camora, corect”, a declarat Bogdan Mara, pentru DigiSport.

„Cum a spus și domnul Crăciunescu, se poate repeta sau nu. Sunt multe faze de acest gen, unii arbitri repetă și alții nu. Foarte puține se repetă pentru intrarea în careu. Per ansamblu, domnul Avram e un arbitru care arată că are o personalitate puternică, arbitrează ceea ce vede. A dat un roșu la noi acasă, care se putea da sau putea să fie doar galben, pentru că fusese un fault la Boli în prima fază. Dacă nu avea un pic de exces de zel, se putea da și galben.

După care, în minutul 92 să dai penalty la noi acasă… Nu știu dacă era alt arbitru sau dacă era altă echipă s-ar fi dat penalty. În minutul 92, să conduci cu 1-0 și să dea penalty împotriva ta acasă… Nu orice arbitru dă. Indiferent cum a fost, au fost două faze împotriva noastră”, a mai spus oficialul pentru sursa citată.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×